Apple Intelligence. Uniunea Europeană. Aprilie. Ura!

Într-un final, mai exact prin aprilie, suita de AI Apple Intelligence va putea fi folosită și în Uniunea Europeană pe iPhone și iPad, că pe Mac era disponibilă și până acum.

În Statele Unite, Apple Intelligence a fost lansată în octombrie, însă lansarea europeană a fost amânată cel mai probabil pentru că Apple a trebuit să facă modificările necesare pentru a se alinia legislației pentru servicii digitale.

Conform legislației DSA, platformele mari, care depășesc un anumit prag de utilizatori, trebuie să respecte o serie de reglementări mai stricte. iOS și iPadOS sunt platforme mari, macOS nu.

Așa că, în aprilie, când va fi lansat iOS 18.4, Apple Intelligence ajunge și în Uniunea Europeană unde vor fi suportate limbile franceză, germană, italiană și spaniolă.

Vaguely related  Apple Intelligence ajunge în România

Pentru România, asta înseamnă că vom putea folosi suita de AI pe iPhone și iPad, dar nu în limba română. Adică nu generarea emoji-urilor nu va fi nicio problemă, dar nu vei putea cere AI-ului să-și corecteze textele în Mail sau Notes.

Când va fi adăugat suportul pentru română? Greu de estimat. Tastatura de iOS, de exemplu, abia de la iOS 17 are suport complet pentru limba română. ChatGPT lucrează cu limba română, dar la nivelul unui șoim al patriei.

Lansarea europeană în aprilie era vehiculată și până acum pe surse, însă acum are și confirmarea oficială de la Apple, care spune:

Vaguely related  Cum reglezi granular luminozitatea la Mac

With the upcoming software updates, iPhone and iPad users in the EU will have access to Apple Intelligence features for the first time.

iOS 18.4 va aduce și o serie întreagă de îmbunătățiri pentru Apple Intelligence. Siri ar trebui să fie mai inteligent, notificările prioritare vor fi afișate în partea de sus a lock screen-ului, rezumatele pentru notificări vor avea un alt format, pentru a nu mai fi confundate cu notificările propriu-zise și, nu în ultimul rând, Apple Intelligence ajunge pe Vision Pro .

One thought on “Apple Intelligence. Uniunea Europeană. Aprilie. Ura!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.