De ce nu-mi fac griji pentru eșecul care pare a fi Apple Intelligence

Apple Intelligence arată acum ca un mare fail din partea Apple – critici pe față în presă, inclusiv în cea “prietenoasă” cu compania, iar pe platformele de socializare sunt nșpe mii de exemple în care AI-ul companiei dă rateuri. 

Cel mai vehiculat caz este cel al rezumării notificărilor, care ajunge să transmită utilizatorilor un cu totul alt mesaj decât aplicațiile de știri, de exemplu.

Mai sunt și problemele cu Genmoji sau cele cu prelucrarea imaginilor și altele mai mult sau mai puțin jenante. 

E clar că Apple s-a grăbit, după ce s-a trezit târziu, să-și lanseze AI-ul. Dacă știau că au făcut o treabă bună cu el, nu mai aveau nevoie să se complice cu ChatGPT. 

Vaguely related  AI-ul va îngroșa rândurile aplicațiilor nedorite de pe smartphone-uri

Dar nu e panică man, pentru că:

A. Toate AI-urile au avut probleme la început și încă mai au. Să amintesc de Gemini, care producea imagini ce distorsionau de o manieră “vulgară” adevărul istoric?

B. Apple nu e la primul fuck up. Apple e aceeași companie care a lansat un iMessage care nu trimitea mesaje, un Apple Maps groaznic și un iPhone 4 care trebuia ținut într-un anumit fel pentru a nu bloca semnalul. 

Dar le-a dres și n-a murit profitul din cauza asta. Fix așa se va întâmpla și acum. În două ani nimeni nu o să mai țină minte de problemele pe care le are Apple Intelligence acum. 

Vaguely related  Ia AI-ul, neamule! 20.000 de dolari legătura! Ia AI-ul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.