Lăcomia ne omoară. Exemplul Google 

Acum că trumpiștii au pus stăpânire pe cea mai bogată țară din lume, impresia este că nici nu mai contează ce este adevărat sau nu, dacă mediul mai are vreo importanță sau nu etc. Sau contează?

Trump este un inamic declarat al protejării mediului. Nu crede în (sau nu-i pasă de) descoperirile cercetătorilor sau măsurile împotriva poluării. Cred doar în ceea ce poate face bani, ignorând orice altă implicație.

Odată cu Trump, însă, și marile companii americane, care se lăudau până acum că luptă pentru reducerea poluării și protejarea mediului, au devenit ignorante la această problemă. Poate cu excepția Apple, care, cel puțin la nivel declarativ, încă mai mișcă în direcția asta.

Vaguely related  De ce nu-mi fac griji pentru eșecul care pare a fi Apple Intelligence

Dar uite ce face Google, compania în care nu știu cum mai poate cineva încredere în 2025 după toate măgăriile pe care le-a făcut. 

Google a evaluat că în ultimii cinci ani a poluat cu 51% mai mult. Deci nu și-a redus nivelul de poluare, după ce, în 2021 promitea că va ajunge la zero emisii, ci l-a crescut.

De ce a crescut poluarea făcută de Google? Din cauza numeroaselor centre de date necesare pentru inteligența artificială. Dacă vorbim de AI, vorbim de o creștere fantastică a poluării în rândul companiilor de tehnologie, nu doar în cazul Google.

Dar să revenim la Google. Cercetătorii au analizat puțin activitatea gigantului și au ajuns la concluzia că acesta a poluat cu 65% mai mult, nu doar cu 51%, cum pretinde. Doar în ultimii doi ani, nivelul de poluare făcut de Google a crescut cu 26%.

Vaguely related  AI-ul va îngroșa rândurile aplicațiilor nedorite de pe smartphone-uri

„Datele Google arată clar: corporația contribuie la accelerarea catastrofei climatice, iar valorile care contează – câte emisii emit, câtă apă folosesc și cât de repede se accelerează aceste tendințe – se îndreaptă în direcția greșită pentru noi și pentru planetă”, spun cercetătorii.

Ce mi se pare grav este că giganți precum Google au devenit de-a dreptul iresponsabili și nu mai au nici cea mică urmă de cumpătare. Nu zice nimeni să nu încerci să faci din ce în ce mai mulți bani, dar poate te mai gândești puțin și la viitor, că dacă îți fuge Pământul de sub picioare s-a terminat orice business.

Vaguely related  Verificarea vârstei cu AI-ul pe YouTube este un nou shitshow în toată regula 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.