În 1.000 de zile consecutive în care am folosit Duolingo, am observat cum aplicația s-a transformat dintr-un instrument decent de învățare a limbilor străine, într-o chestie greu de caracterizat.
Am folosit multă vreme Duolingo, chiar și înainte să încep streak-ul de 1.000 de zile la care am ajuns recent. Și n-am plătit un leu, pentru că nu sunt fanul abonamentelor, mai ales al celor exagerat de scumpe.
Duolingo a regresat în timpul în care am folosit eu aplicația. Nu s-a comparat niciodată cu învățatul cu profesor, dar avea o structură, niște lecții organizate și însoțite de scurte explicații pe care puteai să le citești înainte să începi un capitol.
Între timp, Duolingo a trecut printr-o schimbare grafică și o infuzie de AI, pe care producătorul l-a implementat relativ recent și care l-a ajutat „să scape” de o mulțime de angajați.
Ambele schimbări sunt groaznice. Noua interfață a pulverizat și cea mai mică urmă de organizare și învățare metodică.
Iar AI-ul face ca lecțiile să fie niște repetiții fără cap și coadă. Exersezi fără sens același cuvinte de o grămadă de ori, după care, dintr-o dată, îți apar cuvinte sau reguli care nu ți-au fost explicate vreodată.
E o vraiște completă. Schimbările aduse te fac să înveți mai haotic și în mai mult timp decât înainte.
La astea se adaugă și vechea meteahnă, rezultată din modelul de business – este evident că producătorul nu e interesat să înveți neapărat o limbă, cât să te constrângă să petreci cât mai mult timp în cadrul aplicației, măcar să vezi reclame, dacă nu plătești abonament.