Apple Sports, disponibilă în România

Aplicația Apple Sports poate fi, în sfârșit, accesată și în țara noastră, după ce Apple „s-a obosit” să-i extindă disponibilitatea.

Lansată în februarie 2024, aceasta a fost disponibilă până acum într-un număr limitat de țări, începând cu Statele Unite, Canada și Marea Britanie.

Apple a extins acum disponibilitatea acesteia, făcând-o accesibilă în 20 de țări europene, printre care și (aleluia!) România.

Apple Sports permite urmărirea competițiilor din mai multe sporturi, în frunte cu fotbal, tenis și Formula 1, dar nu lipsesc nici sporturile și competițiile care sunt foarte populare în Statele Unite.

Nu vă așteptați ca Apple Sports să se compare cu aplicațiile specializate într-un sport anume, precum FotMob la fotbal. Lipsește profunzimea informațiilor și nu există funcții precum urmărirea anumitor echipe sau rezumate video. 

Vaguely related  Formula 1, între două vârfuri: faimă și plictiseală

Este o aplicație rudimentară, dar nu am niciun dubiu că va fi îmbunătățită treptat, așa cum procedează Apple cu toate aplicațiile pe care le dezvoltă. 

Oricum, asta ne dă speranțe că vom trăi ziua în care  vom vedea în România și aplicații precum Apple TV (fostă Apple TV+) și Apple News. Poate, poate. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.