iPhone 17 Ultra în loc de Pro Max

Din ce în ce mai multe surse vorbesc despre o a doua modificare pe care Apple o pregătește pentru seria iPhone 17: versiunea de top Pro Max ar putea fi înlocuită cu Ultra.

În cea mai mare parte, schimbarea este una cu rol pur de marketing. Pentru șefii companie sună mai bine un Ultra, decât un al doilea Pro – un nume diferit face mai ușoară și diferențierea dintre cele două flagship-uri. 

Dar diferențierea va fi făcută și tehnic, nu doar pe hârtie. Vor fi cel puțin trei aspecte menite să facă mai atractivă varianta Ultra: un breton mai mic, o baterie mai mare și un sistem de răcire mai eficient. 

Vaguely related  Primele impresii despre iPhone 17

Din câte se pare, răcirea va fi inspirată de la unele smartphone-uri de gaming cu Android și va folosi o cameră cu vapori pentru a reduce temperatura în timpul jocurilor și a sarcinilor mai stresante pentru chipset. 

Bateria mai mare ar putea (sau nu) să însemne o autonomie mai bună, iar bretonul mai mic este una din ultimele etape înainte de eliminarea completă a acestuia într-un an sau doi. 

Este posibil, de asemenea, ca Ultra să fie și mai gros decât Pro, dar aici e vorba de milimetri probabil.

Am spus că vor fi două schimbări în cadrul seriei iPhone 17 pentru că este așteptat ca modelul Plus să fie înlocuit cu un Air, care va fi cel mai subțire dintre cele patru, dar nu și cel mai performant. 

Vaguely related  Îmblânzirea notificărilor pe iPhone

Tot anul acesta, Apple este așteptată să aducă cea mai importantă schimbare de design la nivel de sistem de operare din ultima decadă. Ar putea să existe schimbări special făcut pentru cele mai noi modele, pentru a încuraja vânzările stagnante. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.