Android va arăta ca o acadea

Android este pe cale să devină mult mai strident. Sau mai tineresc, cum spune Google, care susține că a făcut studii peste studii până a ajuns la această versiune.

Google a observat că iPhone are atracție mai mare în rândul tinerilor, așa că a decis să vină cu un nou design, care vizează tinerii, pentru bătrânul Android.

Deocamdată, nefiind încă disponibil oficial, ne putem da cu părerea doar pe baza imaginilor făcute publice de companie.

Iar din imagini putem vedea culori îndrăznețe și fonturi deloc timide. Google spune că nici animațiile nu se vor lăsa mai prejos, dar asta rămâne de văzut în practică.

Vaguely related  Religia. Definiția mea

E clar că Google încearcă să copieze mutările făcute de Apple în ultimii ani care, cu opțiunile de personalizare ale lock screen-ului și cu Live Activities, printre altele, a făcut câțiva pași îndrăzneți în față.

Iar Android avea stigma unui sistem de operare bătrânicios – pe placul geeks, care îmbătrânesc, dar mai puțin atrăgător pentru generațiile Instagram și TikTok.

Acesta este contextul în care așa-numitul design Material Three Expressive vine să facă telefoanele cu Android să arate ca niște acadele, nu că ăsta ar fi un lucru rău, deoarece gusturile nu se discută, doar se critică.

Ce mi se pare mie evident aici este că Google, care a fost întodeauna o companiei mai degrabă practică decât cool, încearcă foarte tare să pară mai interesantă decât e cazul și chiar decât își doresc mulți utilizatori.

Vaguely related  Legenda cifrelor

O să auziți cu siguranță mulți adepți ai Androidului care își vor exprima nemulțumirea spunând că „dacă vroiam să fiu hipster îmi luam iPhone”.

Coincidența face ca și Apple să pregătească un design nou pentru acest an. Doar că în cazul Apple, acesta este anunțat deocamdată doar pe surse, nu și oficial. Va fi, cel mai probabil, confirmat la WWDC 2025 în iunie.

Oricum, va fi interesat de comparat direcțiile în care o va lua designul celor două sisteme rivale. Ca regulă, Apple a fost mereu mai bună la interfețe, chiar și sacrificând funcționalitatea de dragul aspectului uneori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.