Printre altele, săptămâna asta Max a început să ia bani pentru partajarea conturilor, Instagram a anunțat că va folosi inteligența artificială pentru a identifica copiii care se dau drept adulți, au ieșit la iveală pețitorii browserului Chrome, Meta a lansat o aplicație de editare video pentru Instagram, WhatsApp a lansat o funcție de protejare a intimității, Facebook a promis că va curăța spam-ul, iar unul dintre cei mai renumiți specialiști a spus că inteligența artificială va vindeca toate bolile.
Instagram folosește AI-ul pentru a identifica copiii
Copiii care se dau adulți pentru a avea un cont cu acces nelimitat pe Instagram ar putea fi identificați cu ajutorul inteligenței artificiale. Odată identificați, aceștia vor fi trecuți automat pe noile conturi pentru adolescenți, cu restricțiile de rigoare.
Bluesky a lansat bifele de verificare
Bluesky va realiza verificarea conturilor care aparțin personalităților și diverselor organizații. Identitatea va fi confirmată vizual, la fel ca pe Twitter, pardon X, cu o bifă albastră în dreptul numelui de utilizator.
ChatGPT Search câștigă adepți în Europa
În ultima jumătate de an, funcția de căutare web din ChatGPT a avut 41,3 milioane de utilizatori activi la nivel lunar în Europa. Asta înseamnă de aproape patru ori mai mult decât în cele șase luni anterioare, când a numărat 11,2 milioane de utilizatori lunari în medie pe lună.
OpenAI ar vrea să cumpere Chrome
OpenAI spune că, dacă instanța va decide că Google trebuie să renunțe la Chrome, este interesată să-l cumpere. Google este acum în proces pentru stabilirea măsurilor pentru rezolvarea problemei cu monopolul ilegal de pe piața motoarelor de căutare, iar pentru OpenAI un browser web atât de popular ar fi o locomotivă extraordinară pentru ChatGPT. Perplexity și Yahoo sunt și ele interesate.
Instagram lansează Edits
Edits este o aplicație de editare video pentru Instagram care copiază majoritatea funcțiilor de la CapCut, dezvoltată de ByteDance pentru TikTok. Edits are mai multe funcții decât există în Instagram pentru prelucrarea video, iar dezvoltatorul promite că continua să-i îmbunătățească funcționalitatea.
Max începe să taxeze partajarea conturilor
După modelul Netflix, Max a impus în Statele Unite o taxă de utilizator extra de 8 dolari pe lună, care cu siguranță va ajunge și în celelalte țări, dar la alte prețuri. Prevăd o revenire în forță a piraterie, pe fondul lăcomiei serviciilor de streaming.
AI-ul ar putea vindeca toate bolile
Spune șeful Deepmind, Demis Hassabis, care crede că asta se va întâmpla în vreo 10 ani. Deci roboții ne vor scăpa de boli, după ce ne vor scăpa de job-uri.
Apple a fost vedeta pieței de PC-uri în primul trimestru
Piața a crescut cu 6,7% YoY, după ce au fost livrate 61,4 milioane de PC-uri, Cea mai mare creștere avut-o Apple, care a câștigat 17% după lansarea noilor MacBook-uri cu M4.
Gemini are 350 de milioane de utilizatori pe zi
AI-ul Google a crescut masiv în ultimele luni, după ce în octombrie avea numai 9 milioane de utilizatori. Spre comparație, ChatGPT avea în martie 600 de milioane de utilizatori pe lună.
WhatsApp lansează Advanced Chat Privacy
Este un nume pompos pentru o funcție care ar trebui să blocheze scurgerea informațiilor din chat-uri, împiedicând participanții să trimită mai departe textul scris, imaginile și filmările. Se pot face însă screenshot-uri cu telefonul sau PC-ul.
Facebook promite, din nou, că va curăța spam-ul
Conturile care fac spam vor avea monetizarea dezactivată și vizibilitatea postărilor redusă – promite Meta. Asta după ce, din cauza conținutului tras din toată rețeaua, newsfeed-ul Facebook a devenit groaznic, populat de postări de slabă calitate.
ChatGPT are un instrument de cercetare gratuit
OpenAI a lansat o versiune diluată o instrumentului de cercetare profundă din ChatGPT. Acesta nu este la fel de capabil precum originalul, dar este gratuit pentru toată lumea, inclusiv pentru cei care nu plătesc abonament.