iPhone 17
Versiunea de bază iPhone 17 pare mai vie decât cea de anul trecut, având de partea ei un ecran ProMotion cu 120Hz, 2x pentru camera foto și un cip cu 16 nuclee pe 3nm. Contează și faptul că prețul este tot 800 de dolari.
iPhone 17 Air
Vedeta seriei măsoară 5,6 milimetrii și, cu toate astea, promite o autonomie de 40 de ore pentru redare video, dar cu o baterie externă în ajutor. Are un ecran de 6,5 inch, cadru din titanium și cipul A19 Pro. Prețul începe de la 1.000 de dolari.
iPhone 17 Pro și Pro Max
Ambele modele Pro au acum de la 256GB stocare. Pro are ecran de 6,3 inch, iar Pro Max de 6,9 inch. Toate camerele foto au 48MP, iar zoom-ul optic poate ajunge la 8x. Apple spune că acestea au cele mai mari baterii folosite vreodată pe iPhone. Vor costa de la 1.100 respectiv 1.200 de dolari.
Noile Apple Watch
Există trei noi serii de Apple Watch: Series 11, SE3 și Ultra 3, care costă de la 400 de dolari, 250 de dolari și 800 de dolari. Cele mai notabile noutăți par a fi monitorizarea hipertensiunii arteriale la Series 11, Always on display la SE 3 și OLED LTPO3, care reduce consumul, la Ultra 3.
AirPods Pro 3
Căștile AirPods Pro 3 reprezintă un upgrade mai mare decât mă așteptam. Pot fi folosite pentru monitorizarea exercițiilor fizice, grație noilor senzori din dotare și, bineînțeles, cu ceva ajutor de la iPhone. Asta este o veste foarte bună pentru cei care oricum țin căști în urechi când aleargă sau fac alte exerciții. Și traducerea în timp real este o noutate notabilă, dar irelevantă pentru limba română. Costă de la 250 de dolari.
Traducerea în timp real de la AirPods Pro 3 va fi lansată mai târziu în Uniunea Europeană
Probabil din cauza modului în care sunt gestionate datele personale și normele GDPR, Apple spune că Live Translation nu fi disponibilă în Europa din momentul lansării. Nu e mare surpriză. Mai interesant este că această funcție va merge și pe AirPods Pro 2 și pe AirPods 4, ceea nu prea este caracteristic pentru Apple.
Căștile AirPods Pro 3 nu vor avea cablu de alimentare în cutie
Nu că ar fi o mare problemă, la câte cabluri avem prin casă, dar asistăm la nașterea unui nou trend: eliminarea cablului de alimentare din cutiile în care sunt livrate produsele noi. Apple face asta acum cu AirPods Pro 3, iar toți producătorii vor copia mutarea cât de curând.
iOS 26, din 15 septembrie
De luni putem deja să instală, iOS 26 pe modelele compatibile, adică de la iPhone 11 încoace. Pentru cei care încă n-au aflat, principală noutate este designul Liquid Glass.
Spotify lansează sunetul lossless
Au trecut patru ani de când Spotify a promis sunetul lossless. Acesta (24-bit / 44.1 kHz) va ajunge în următoarele două luni la abonații Premium din peste 50 de țări, printre care nu este clar dacă se numără și România.
Apple, acuzată de piratarea cărților pentru antrenarea AI-ului
La fel ca multe alte companii (și) de AI, Apple a fost chemată în instanță în Statele Unite, unde este acuzată că a folosit cărți piratate pentru antrenarea modelelor lingvistice. Asta după ce Anthropic, care și-a piratat și propria mamă, a decis să plătească 1,5 miliarde de dolari pentru a scăpa de acuzații similare.
OpenAI va folosi cipuri proprii de anul viitor
OpenAI vrea să-și crească puterea de calcul și să-și reducă cheltuielile cu ajutorul unor cipuri proprii, pe care va începe să le producă de anul viitor. Aceste cipuri, care folosesc un design creat de Broadcom, nu vor fi vândute clienților, ci vor fi folosite exclusiv intern.
A picat acordul de 1,5 miliarde de dolari dintre Anthropic și autorii cărților piratate
Anthropic spera că va scăpa rapide acuzații dacă vă plăti un ban grămadă pentru cărțile piratare. Judecătorul însă a considerat că acordul dintre avocați nu este corect pentru niciuna dintre cele două părți. Pe de o parte, autorii cărților nu sunt informați corect și nu li s-a dat posibilitatea de a accepta sau a refuza acordul, iar de partea cealaltă, nu se asigură faptul că Anthropic nu poate fi dată în judecată pe viitor pentru același litigiu.
Google a anunțat, în sfârșit, limitele de utilizare ale Gemini
A durat câțiva ani, dar acum măcar știu și abonații Gemini ce nivel de utilizare au la dispoziție, după ce Google a publicat limitele de folosire a AI-ului pe care-l dezvoltă. Printre altele, Gemini 2.5 Pro poate fi folosit de 5 ori de utilizatorii care nu plătesc și de până la 500 de ori pe zi de abonați.