YouTube a lansat și în România abonamentul Premium Lite.
Pentru 17 lei pe lună, acesta nu face decât să blocheze anumite reclame, nu toate.
O să vezi în continuare reclame când navighezi și cauți pe YouTube, când urmărești clipuri verticale Shorts și videoclipuri muzicale.
În minus, Premium Lite nu oferă niciuna din facilitățile extra ale abonamentului Premium. Nu are redare în fundal și nici download-uri pentru vizionare offline.
YouTube îl promovează ca fiind cel mai ieftin abonament, ceea ce este adevărat, mai ales după ce s-a scumpit Premium până a ajuns la 29 de lei pe lună.
Din punctul meu de vedere, Premium rămâne cea mai bună variantă pentru cei care cedează șantajului cu reclame și aleg să plătească pentru a scăpa complet de ele.
Premium Lite este un abonament aproape inutil. Practic dai și bani și vezi și reclamele vândute de YouTube, deci ești fraier de două ori.
One thought on “Cel mai inutil abonament YouTube ajunge în România”