Pentru marile companii americane de tehnologie Trump este o investiție. Nu știu cât de ok este să-ți arăți așa fățiș susținerea pentru un președinte care după cinci ani ar putea fi înlocuit de altul cu „convingeri” diametral opuse, dar au făcut asta toți marii de la Google la Apple și de la Amazon la Meta.
Cum? Prin diverse, de la donațiile de câte un bulion pentru fondul de învestire până la eliminarea politicilor de inclusivitate pentru care nu am niciun dubiu că alde Trump au făcut presiuni.
Dintre toți, Meta, aka Mark Zuckerberg, a făcut cea mai mare fandare. Meta l-a dat cu fărașul pe Trump după ce a pierdut alegerile în fața lui Biden, iar Donald nu s-a ferit să arate public că nu-l are deloc la suflet pe Mark.
Cu ceva timp înainte de alegeri, intuind deznodământul, Zuckerberg a început să facă plocoane, mă rog, vizite dese de spălare a locului unde a scuipat pentru a se pune bine cu viitorul lider suprem.
Și pare că s-a pus… bine cu liderul suprem. Dar cred că Zuckerberg supraestimează susținerea de care bucură din partea lui Trump.
Dintre toți marii monopoliști americani, Zuckerberg este singurul care deja joacă, fie și indirect, cartea Trump. Prin vocea noului șef al afacerilor globale Joel Kaplan Meta le-a transmis celor de la Uniunea Europeană că se vor plânge la Trump dacă vor fi puși să respecte legislația de aici pentru zona digitală.
În mod normal, ar părea complet aberant să vii cu așa ceva, dar în noua epocă Trump nu mai este cazul. Să ne uităm și cine a deschis gura din parte Meta – Kaplan este un strategist republicat cu state vechi, numit de Zuckerberg după ce Trump a câștigat alegerile.
Să rezumăm. Când Comisia Europeană o să dea cu amenda pentru că Meta nu vrea să elimine știrile false (aka cenzura) de pe Facebook, Zuckerberg o să-l trimită pe Kaplan ăsta să-l asmută pe Trump împotriva europenilor. Și de aici există două variante.
Fie Trump intră în horă și zice: băi, europenilor, țineți minte de tarifele alea la importuri de care vorbeam? Ia, mai subțire cu Mark.
Fie Trump își aduce aminte ce i-a făcut Zuckerberg acum niște ani și-l lasă să se descurce.
Eu unul m-aș amuza teribil să se adeverească a doua variantă și, în plus, peste cinci ani să câștige democrații și să pună iar tunul pe companiile de tehnologie care s-au fortificat puternic în spatele lui Trump.