Am plătit abonamente de-a lungul timpului la cam toate serviciile de streaming disponibile în România, de la Netflix la Sky Showtime. Grație unui prieten, am folosit inclusiv Apple TV+, care, dintr-un motiv care-mi scapă, nu e disponibil la noi.
Serviciile astea sunt cel puțin la fel de manipulante ca rețelele sociale. Există tot felul de trucuri pe care le folosesc pentru a te ține cu ochii lipiți de ecran și a-ți “lua banii”. O listă generală cu lucruri care mă deranjează la aceste servicii de streaming ar arăta așa:
Reclamele sau banii. Reclamele sunt o idee proastă din punctul de vedere al unui utilizator care prin “on demand” înțelege că poate alege când, cât și la ce să se uite fără întreruperi. Abonații sunt mutați ca turmele de oi la versiunile cu reclame, care aduc mai mulți bani, prin scumpirea variantelor fără reclame. Ca în orice piață, asta nu ar fi posibil dacă cumpărătorul ar ști când să spună stop, iar vânzătorul ar fi forțat să-și bage mințile în cap.
Accentul pe cantitate. Altă chestie nocivă din punctul meu de vedere scoasă de Netflix și copiată de restul este scoaterea pe bandă rulantă a unor titluri originale de calitate jenantă. Aici se merge pe principiul “dă-i dorelului ceva să vadă, orice, și el o să se uite și o să-și plătească abonamentul în continuare. Eu unul aș prefera strategia Apple, cu conținut mai puțin, dar de o calitate mult mai bună. Oricum nu îmi petrec viața în fața televizorului, măcar puținul timp alocat așa să fie de calitate.
Ceva similar intervine și în procesul decizional, care privește prelungirea sau anularea serialelor. Serviciile de streaming au foarte multe seriale cu un singur sezon, iar asta nu este o întâmplare și nu ține neapărat de calitate sau recepția audienței. Cred că tine de faptul că trebuie să dea la număr cât mai multe poze pe rândurile cu conținut.
Creația decisă de vânzători (în special la Netflix). Nu știu câți au observat, dar conținutul Netflix original are niște puncte comune, indiferent cine este regizor, scenarist sau producător. N-aș putea să spun concret ce, dar e ceva care vine ca o comandă dată de sus, care zice că e musai ca toate serialele Netflix să creeze un anumit feeling sau să respecte o anumită propagandă. Când observi cum se tot repetă chestia asta, devine grețos.
Organizarea înșelătoare a conținutului, menită să dea impresia că au mai multe titluri decât în realitate. Mă refer aici, în primul rând, la listele orizontale infinite care repetă aceleași filme și seriale. Netflix a venit cu ideea asta (și altele), iar ceilalți au copiat-o.
Micile trucuri care țin de experiența utilizatorilor, experiență care este sacrificată pentru a nu ceda prea mult control acestora. De exemplu, faptul nu este memorat ultimul profil folosit pe un device și trebuie să mai apeși un buton de fiecare dată pentru a-ți accesa profilul. Sau faptul că trebuie să apeși la fiecare episod “skip intro”, când ar putea să existe o opțiune pentru a memora că vrei să sară peste introducere la toate zecile sau sutele de episoade pe care urmează să binge-uiești the shit out of them.
Dintre toate, cea mai ironică este partea cu reclamele. Serviciile de streaming s-au lansat ca o alternativă la TV – plăteai abonament pentru a avea libertatea de a alege conținutul și a fi scutit de reclame. Acum oamenii nu par să aibă ceva împotriva faptului că plătesc și abonament și li se bagă și reclame pe gât.