Aplicațiile preinstalate sunt subestimate

Când cumpărăm telefoane, tablete sau alte dispozitive noi, ne grăbim să instalăm aplicații despre care am auzit că sunt bune și trecem cu vederea aplicațiile preinstalate.

Multe dispozitive vin cu un set mai mult sau mai puțin bogat de aplicații pe care le găsim instalate în momentul în care le deschidem pentru prima oară. 

Și nu vorbesc de bloatware-ul pe care unii producători, gen Samsung, îl instalează deoarce iau bani pentru asta și îl mai și integrează în OS în așa fel încât, deși sunt inutile, nu pot fi dezinstalate.

Vorbesc de aplicații elementare, de la un manager de task-uri, la browser-ul web și altele.

Vaguely related  Tu alegi dacă telefonul îți este prieten sau dușman  

Eu scriu destul de mult și vreme de mulți ani am oscilat pentru scris între Word și Google Docs. Cel din urmă era accesibil de oriunde, în browser, și a fost soluția preferată o lungă perioadă. Am renunțat la Docs din cauza corectorului ortografic pentru limba română, de când au băgat un AI foarte stupid, care ar trebui să învețe din ce scrii, dar nu a fost actualizat nici până acum să folosească ce a învățat.

Am scris o perioadă în Pages pe Mac, dar Pages are prostul obicei de a salva multe informații într-un document și un post de 6-7 paragrafe ajunge să ocupe aproape un mega. 

Vaguely related  1.000 de zile consecutive de Duolingo

Plus că e overkill, pentru că nu am nevoie de multele opțiuni de formatare a conținutului. Textul simplu este suficient, important este să mă pot apuca rapid de scris și să am funcțiile de corectare ortografică și completare automată a cuvintelor.

Așa mi-a picat fisa că Apple Notes poate fi cea mai bună soluție pentru scris. Notes pare, la prima vedere, o aplicație simplă și sărăcăcioasă în funcționalități, însă, ascunde destule opțiuni utile strict pentru scris.

Ce are Apple Notes de-l face suficient pentru scris articole? Opțiuni de organizare pe foldere și tag-uri, căutare, sincronizare prin iCloud între iPhone și Mac, simplitate și rapiditate, plus ce am spus mai devreme – corectare ortografică și completare a cuvintelor.

Vaguely related  Oare de ce li se pare băncilor că este normal să aibă aplicații groaznice?

So, de ce să mă complic și să cumpăr procesoare de text avansate, când am Notes la îndemână?

Sunt convins că situația este aceeași și în cazul altora, cu alte categorii de aplicații. De multe ori, aplicațiile preinstalate sunt trecute prea ușor cu vederea, când ar putea fi cele mai bune în multe situații.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.