În 2023, la WWDC, Apple prezenta “inovatorul” Stage Manager. Era împachetat ca o soluție la funcțiile slabe de multi-tasking de pe iPad-uri, dar disponibil și pe Mac-uri.
Oricât de frumos a arătat în prezentare oficială, niciodată nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor în realitate. La început impresia generală a fost cam groaznică. Apple mumu cum îi e obiceiul, a tăcut și a făcut mici schimbări pe ici și pe colo.
La doi ani distanță, Stage Manager încă e o bizarerie dificil de digerat. Și asta din niște motive cât se poate de clare, în principal legat de spațiul util.
Pur și simplu, cu bara de aplicații recente din stângă spațiul disponibil pentru ferestre se restrânge și trebuie să înghesui două sau câte ferestre ai nevoie să vezi simultan într-un spațiu mai mici.
Sigur, poți să dezactivezi aplicațiile recente și să stai doar cu dock-ul, dar în cazul ăsta rămâi cu niște ferestre pe care poți să le plimbi pe ecran în locul celor care ocupă tot ecranul.
Pe iPad, poți, de exemplu, să pui două aplicații cu aspect de iPhone una lângă alta pentru a citi într-o parte și a scrie în altă de exemplu. Ăsta e și cel mai bun aspect pe care l-am găsit, dar depinde și de aplicație, că sunt aplicații gen Safari sau Mail care au nevoie de mai mult spațiu.
În fond, poți să pui două aplicații una lângă alta și fără Stage Manager. Iar dacă încerci să adaugi mai mult de doi aplicații deviem aglomerat, cu ferestre suprapuse, pe care tot ai nevoie de Dock sau de ecranul principal pentru a le aduce in față.
Să nu mai spun cât de ciudat e sa apeși o aplicație în Dock și să deschidă două sau câte ai pus pe același ecran.
Așa cum văd eu lucrurile, Stage Manager nu îmbunătățește semnificativ mult-tasking-ul pe device-urile Apple, ci e o alternativă ușor diferită dar cu o funcționalitate asemanătoare la ceea ce exista și înainte.
Asta arată, încă o dată, criza de idei în care se află Apple în ultima decadă. Noutățile de software și hardware sunt mici artificii, bomboane colorate, nu beneficii fundamentale.