Netflix a cumpărat Warner Bros
Cu un mărunțiș de 82,7 miliarde de dolari, Netflix a cumpărat studiourile, serviciile de streaming și divizia de jocuri deținute până acum de Warner Bros. Tranzacția se va finaliza în al treilea trimestru din 2026, dacă va fi aprobată de autoritățile de reglementare. Peisajul pieței se va schimba dramatic după asta, Netflix urmând să domine autoritar și să-și impună strategiile și prețurile mai lejer decât până acum.
Samsung a prezenta primul smartphone trifold
Se numește Z TriFold și se pliază în trei, având trei panouri cu grosimi diferite, între 3,9 mm și 4,2 mm. Când este pliat, grosimea ajunge la 12,9 mm, iar ecranul măsoară 6,5 inch. Când este deschis, ecranul ajunge la 10 inch și poate afișa trei aplicații în paralel. Va costa, se pare, în jur de 2.440 de dolari, dar nu se știe când va ajunge în Europa.
ChatGPT ar putea avea reclame în curând
Mai multe referiri la reclame au fost găsite în codul versiunii beta de ChatGPT, ceea ce însemna că este doar o chestiune de timp până când chatbot-ul va afișa publicitate. Asta după ce OpenAI a investit mai multe zeci de miliarde de dolari în centrele de date.
Google vrea să folosească AI-ul pentru a rescrie titlurile știrilor
Google a început să testeze modificarea titlurilor originale date știrilor, cu unele generate de AI. Compania spune, nu cu aceste cuvinte, că este o măsură împotriva clickbait-urilor. Doar că, așa cum se observă deja în acest test, AI-ul inventează informații, creând titluri care nu au legătură cu subiectul știrilor.
Meta reduce bugetul pentru Metavers
Meta va scădea cu 30% bugetul pentru Metavers, susțin surse citate de Bloomberg. Asta este ironic din mai multe puncte de vedere, cel mai important fiind că domeniul care dă numele companiei, după ce a devenit Meta din Facebook, nu mai este relevant. În doar cinci ani, s-a dovedit că viziunea lui Mark Zuckerberg nu a făcut decât să ardă bani fără să aducă câștiguri concrete.
Alexa+ va găsi scene din filme
Amazon lansează o funcție pentru Prime Video prin care utilizatorul poate cere sărirea directă la o scenă, descriind ceea ce-și aduce aminte. Asta cu ajutorul AI-ului generativ și, pentru început, doar pe dispozitivele de streaming Fire TV.
OpenAI ar putea lansa GPT-5.2 în câteva zile
Îngrijorată de progresele făcute de Google cu Gemini, OpenAI ar fi accelerat ritmul de dezvoltare, iar această accelerare se va concretiza săptămâna viitoare cu lansarea GPT-5.2. În testele interne, acesta ar fi mai bun decât Gemini 3.
Piața smartphone-urile va crește pe seama lui iPhone 17
IDC estimează că anul acesta vor fi vândute 1,25 miliarde de smartphone-uri, dintre care 247 de milioane vor fi doar modele ale seriei iPhone 17. Noua serie de smartphone-uri Apple va trage piața după ea, la o creștere modestă de 1,5%.
Apple a anunțat câștigătorii App Store Awards 2025
App Store Awards are două categorii principale, aplicații și jocuri, cu câte un câștigător pentru fiecare dispozitiv, de la iPhone, la Apple TV. Lista completă este aici.
Samsung lansează un serviciu pentru găsirea bagajelor de avion pierdute
Călcând, din nou, pe urmele Apple, Samsung oferă acum posibilitatea localizării bagajelor prin punerea în acestea a unui Galaxy SmartTag, care costă vreo 90 de lei. Facilitatea este deocamdată disponibilă doar pentru cursele cu Turkish Airlines și este o găselniță inteligentă: Samsung vinde mai multe accesorii, iar compania aeriană scapă de ceea ce ar trebui să fie responsabilitatea ei, în vreme ce utilizatorii dau bani în plus pentru asta.
Memoriile vor scumpi smartphone-urile
Se preconizează o criză a memoriilor pentru anul viitor, din cauză că majoritatea producției merge către centrele de date de AI. Asta va duce la creșterea prețurilor pentru smartphone-uri și alte produse care folosesc memorii. Din aceeași cauză, Micro a anunțat că nu va mai dezvolta memorii pentru consumatori, ci doar pentru centre de date.
ChatGPT a încetinit ritmul de creștere
În ultimele trei luni, ChatGPT a crescut cu 6%, ceea ce sugerează că se apropie de saturație. Gemini, pe de altă parte, a crescut cu 30%. ChatGPT încă este lider cu 810 milioane de utilizatori, urmat de Gemini cu 346 de milioane de utilizatori pe lună.
Netflix elimină suportul pentru streaming de pe telefon
Această funcție nu mai este disponibilă în cazul majorității televizoarelor. Mai poate fi făcut streaming de pe telefon doar pe televizoarele vechi, cu suport nativ pentru Google Cast, dar și asta doar în cazul celor mai scumpe abonamente.
Schimbări la vârful Apple
1. Amar Subramanya preia conducerea diviziei de inteligență artificială, luând-i locul lui John Giannandrea. Subramanya a lucrat atât pentru Microsoft, cât și pentru Google, fiind implicat în dezvoltarea asistentului Gemini.
2. Stephen Lemay este noul pe design, după plecarea lui Alan Dye la Meta. Cei care cunosc cum mergeau treburile în cadrul companiei, spun că ăsta este un lucru bun și că Dye este un impostor responsabil de toate greșelile făcute de Apple în ceea ce privește designul.
Au apărut recapitulările anuale pe serviciile de streaming
Spotify, YouTube, Apple Music și Amazon Music au publicat recapitulările pentru 2025, oferind utilizatorilor informații despre ce și cum au ascultat anul acesta. Apple a reușit să includă aceste informații în aplicație, în loc să trimită utilizatorul într-o pagină web separată. Spotify scoate din burtă o vârstă, pentru viralizare.