
În ultima vreme, mi-am schimbat modul în care-mi consum timpul liber în mediul digital. În loc de Facebook sau altă rețea socială, navighez prin Apple Music căutând să descoper muzică care să-mi placă.
Poate că e opus socializări, dar mi se pare foarte relaxant să îmi petrec câteva zeci de minute când le am libere, descoperind muzică în Apple Music.
(Mă rog, asta ar merge cu orice serviciu de streaming, dar eu, după ce mi s-a luat de Spotify, am rămas cu Apple Music.)
Ce presupune, în fapt, descoperirea muzicii. Pe de o parte, înseamnă să navighezi prin secțiunile, categoriile, genurile și listele de melodii din cadrul platformei.
Apple Music are foarte multe liste de melodii create de editori. Unele sunt pe genuri, altele al bază stări de spirit, decade, calitatea sunetului și așa mai departe.
Pe de altă parte, presupune folosirea algoritmului, care știe să-ți scoată în față melodii, albume și formații care să-ți placă.
Iar pentru asta ai mai multe instrumente la dispoziție. Cel mai ușor e să pleci de la o melodie care-ți place și să dai Create Station. Așa-zisa stație va fi creată automat cu melodii despre care algoritmul presupune că-ți plac pe baza istoricului personal.
Mai sunt sugestiile din secțiunea Listen Now, care se modifică în funcție de cele mai recent ascultări. Și mai sunt sugestiile pentru completarea playlist-urilor. La sfârșitul fiecărui playlist creat de tine, sunt afișate mai multe melodii sugerate, care s-ar potrivi listei respective.
Poți să te pierzi zeci de minute în muzică pe care n-ai mai auzit-o înainte și să descoperi melodii și artiști noi pentru tine.
E tot o formă de a descoperi ceva nou, dar e 100% relaxant, spre deosebire de o rețea socială.